Universitatea Gr. T. Popa - Iasi UNIVERSITATEA DE MEDICINA ȘI FARMACIE
GRIGORE T. POPA  IAȘI
Skip to main content
Go Search
  

UMF Iasi > Rezidenti


Rezidenţialul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai programelor de studii medicină, medicină dentară şi farmacie care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
Organizarea şi finanţarea rezidenţiatului se reglementează prin acte normative specifice.
Pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică, fiind normată ca activitate didactică doar activitatea de pregătire în rezidenţiat efectuată de către cadrele didactice universitare, în conformitate cu numărul orelor de curs şi de aplicaţii din curriculumul aprobat.
Cifra de şcolarizare a rezidenţilor se aprobă anual prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naționale.
Ministerul Sănătăţii organizează admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi, prin concurs naţional, cu tematică şi bibliografie unică, în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naționale.
Incepând din 2016, Ministerul Sănătăţii organizează concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, conform unei metodologii aprobate prin ordin de ministru. Pentru organizarea concursului de rezidenţiat este desemnată o comisie centrală de rezidenţiat, formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai universităţilor de medicină şi farmacie din România, aprobată prin ordin comun al ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului sănătăţii. La nivelul centrelor universitare care organizează concursul se desemnează comisii locale de concurs, aprobate prin act administrativ al rectorului universităţii. Întreaga responsabilitate privind organizarea şi desfăşurarea concursului, alcătuirea clasificărilor şi alegerea locurilor/posturilor aparţine comisiei centrale de rezidenţiat. Rezultatele concursului naţional de rezidenţiat pe locuri şi pe posturi se confirmă prin ordin al ministrului sănătăţii.
Pregătirea în rezidenţiat se desfăşoară în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, prin departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar şi farmaceutic.
Pregătirea în rezidenţiat se desfăşoară, pentru fiecare specialitate, în unități sanitare acreditate, conform unui curriculum naţional de pregătire şi unui barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice, obligatorii şi unice pe ţară.
Regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naționale.

 Legaturi utile

     

 ARHIVĂ

Copyright © 2010-2017 Universitatea Grigore T. Popa - Iasi. Toate drepturile rezervate.