Universitatea Gr. T. Popa - Iasi UNIVERSITATEA DE MEDICINA ȘI FARMACIE
GRIGORE T. POPA  IAȘI
Salt la conținutul principal
Se începe căutarea
  

UMF Iasi > Noutati > Vizită diplomatică la UMF Iași


 

Vizită diplomatică la UMF Iași

Conducerea Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași a primit vineri, 10 martie, vizita Excelenței Sale Fuad Kohaly-Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Palestina în România, care a fost însoțit de domnii consilieri Assem Kordi, Nazieh ATIEH și Shaban Al Ghazali.

La întâlnirea diplomatică, din partea gazdelor au fost prezenți prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie, prof. univ. dr. Monica Hăncianu, prorectorul responsabil cu relațiile internaționale și parteneriate academice și conf. univ. dr. Mihai Danciu, prorectorul responsabil de studii universitare ciclul de studii invățământ fundamental și de strategie instituțională, evaluare academică și relații cu organizațiile studențești.

La întâlnire s-a discutat despre posibilitatea creșterii numărului de burse pentru studenții palestinieni care studiază în limbă română, despre comunitatea palestinienilor din Iași – în care se află și mulți absolvenți ai UMF Iași și de inițierea unor acorduri de colaborare cu universitățile de medicină private din Betleem.  De asemenea, am solicitat reprezentanilor Ambasadei să ne faciliteze crearea unei platforme ALUMNI cu palestenienii care au absolvit în România”, a declarat, la sfârșitul vizitei, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași. 

În prezent, la UMF Iași învață 13 studenți palestinieni.

     
Copyright © 2010-2017 Universitatea Grigore T. Popa - Iasi. Toate drepturile rezervate.